Înregistrarea publicată de postul ITN prezintă o secvenţă din discuţia de la o întâlnire a lui Cameron cu regina. „Am avut în această dimineaţă o şedinţă de guvern foarte reuşită”, îi spune el la începutul discuţiei, referindu-se apoi la summitul ce va avea loc miercuri şi joi la Londra. „Vor veni nigerienii, de fapt vor veni în Marea Britanie liderii unor ţări fantastic de corupte. Nigeria şi Afganistan, probabil două dintre cele mai corupte ţări ale lumii”, a spus şeful executivului.

Regina nu i-a răspuns, în schimb a intervenit în discuţie Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, cu remarca: „Dar actualul preşedinte nu este corupt”. Apoi cineva din apropiere care a auzit discuţia a spus răzând: „Presupun că ei vin pe banii lor”.

În replică, premierul Cameron a spus că „totul trebuie să fie deschis”. „Nu există sesiuni cu uşile închise. Totul trebuie să fie în faţa presei. Şi va fi ... Ar putea fi foarte interesant”, a adăugat el.

Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, şi cel al Afganistanului, Ashraf Ghani, ambii participanţi la summitul de la Londra, recunosc corupţia din ţările lor şi au promis că vor lua măsuri împotriva acestui fenomen.

Nu este clar dacă premierul Cameron şi-a dat seama că este filmat şi înregistrat în timpul acestei conversaţii avute la un eveniment desfăşurat la Palatul Buckingham. Biroul de presă de la Downing Street nu a răspuns deocamdată solicitărilor de a comenta secvenţa.