Acest ajutor va ridica la peste 778 de milioane de dolari asistenţa umanitară americană pentru Irak începând din 2014, a informat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Fondurile vor fi utilizate pentru a răspunde nevoilor urgente a milioane de irakieni refugiaţi în propria ţară sau în regiune, precizează diplomaţia americană.

Din populaţia de 33 de milioane de locuitori a Irakului, ONU estimează că peste 10 milioane au nevoie urgentă de asistenţă umanitară, printre aceştia şi cei în jur de 3 milioane de oameni care locuiesc în zone controlate de Statul Islamic.

În cursul vizitei la Bagdad, John Kerry a discutat cu responsabili irakieni despre progresele înregistrate în campania militară condusă de SUA împotriva Statului Islamic.

"Realitatea este că, în Irak, luptătorii Daesh (acronimul arab al SI) nu mai sunt în ofensivă de câteva luni. Ei pierd teren, inclusiv mai mult de 40% din teritoriul pe care îl controlau înainte în Irak", a afirmat Kerry în faţa presei, conform site-ului irakian independent Alsumaria News.

Oficialul american a exprimat sprijinul Washingtonului pentru premierul irakian Haider al-Abadi, aflat într-un impas politic cu rivalii săi care îl acuză că nu şi-a onorat promisiunile de reforme politice şi economice.