Două treimi dintre posesorii de gadgeturi îşi verifică telefonul imediat după ce se trezesc. Peste 40% dintre tinerii sub 35 de ani îşi verifică telefonul de cel puţin două sute de ori în 24 de ore.

Cele mai căutate domenii sunt cele de media şi de servicii financiar-bancare. La polul opus, potrivit cercetării Ernst&Young se află domenii precum construcţiile, imobiliarele, leasingul, asigurările şi petrolul.

În ceea ce priveşte programele, aproximativ 70% dintre cei care locuiesc la oraş spun că folosesc aplicaţiile business, apoi cele foto şi video şi cam jumătate muzică.

„Vă mai amintiţi cum era înainte să aveţi smartphone, când telefoanele nu aveau atât de multe aplicaţii care să vă capteze atenţia? Nu aveaţi mai mult timp pentru a vă uita în jur şi pentru a sta mai mult de vorbă cu oamenii? Suntem prizonierii unei cutii, smartphone-ul”, spune designerul Marko Lazic, care propune O Phone. Device-ul propus de el e extrem de simplist având în vedere multitudinea de funcţii pe care le oferă telefoanele de ultimă generaţie.

O Phone e doar pentru apeluri şi mesaje. Are un design futurist, ecranul este unul alb-negru, ceea ce înseamnă că şi bateria are o durată de viaţă mai mare decât cele de pe actualele gadgeturi. O Phone e deocamdată în fază de proiect şi rămâne de văzut de cât succes se va bucura mai ales că dependenţa de smartphone e o problema pe care încă ne e greu să o admitem că o avem.