Prefectul Vittorio Piscitelli, responsabil pentru persoanele dispărute, a spus că Marina Militară italiană consideră că „cel puţin 400 de victime" vor fi găsite în cala navei care se află la 157 de kilometri nord-est de coasta Liniei, la o adâncime de 375 de metri.

„Este o cifră estimativă, însă nu excludem surprizele", a afirmat Piscitelli într-un briefing de presă la sediul ministerului la Roma.

El a precizat că Marina Militară va ridica epava, o va acoperi şi o va îngheţa pentru a conserva cadavrele, apoi o va trimite spre baza navală a NATO de la Melilli, în Sicilia, unde echipele de medici legişti vor încerca să identifice cadavrele.

Imediat după naufragiu, echipele de salvare au găsit 24 de cadavre şi 28 de supravieţuitori. Ulterior, Marina Militară a folosit un dispozitiv controlat de la distanţă pentru a recupera alte 118 cadavre din partea superioară a epavei şi de pe fundul mării din jurul navei, însă nu s-a putut face nimic pentru victimele prinse în interiorul navei.

În luna mai a anului trecut, premierul Matteo Renzi a spus că recuperarea tuturor cadavrelor este o chestiune de mândrie naţională pentru Italia.