„NATO continuă să fie un stâlp, o piatră de temelie" a politicii de apărare a Statelor Unite şi Europei, a afirmat Barack Obama la finalul unei întâlniri în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Fără să îl numească pe Donald Trump, Barack Obama a subliniat rolul crucial jucat de Alianţă în numeroase puncte ale lumii, a insistat îndelung asupra Afganistanului, dar a evocat şi eforturile pentru mai multă stabilitate politică în Irak şi Libia sau criza refugiaţilor din Europa.

„Continuăm să fim uniţi pentru a susţine Ucraina", a mai adăugat el, amintind conflictul din estul Ucrainei unde Kievul şi occidentalii acuză Rusia că îi înarmează pe separatişti şi a desfăşurat trupe.

Donald Trump şi-a înmulţit în ultimele zile criticile împotriva NATO, organizaţie „învechită", în opinia lui, şi mult prea generos finanţată de Statele Unite.

Întrebat la ieşirea din Biroul Oval în legătură cu afirmaţiile omului de afaceri, secretarul general al NATO a refuzat „să ia parte la dezbaterea electorală americană", însă a vorbit despre importanţa Alianţei Nord-Atlantice. „Vreau să insist asupra faptului că NATO este mai importantă ca niciodată, pentru Statele Unite, dar şi pentru Europa", a declarat Jens Stoltenberg.

Chestionat despre data acestei întâlniri, care a avut loc la câteva zile după declaraţiile extrem de controversate ale candidatului republican, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a subliniat că este vorba despre o simplă coincidenţă.

„Această întâlnire a fost organizată cu mult înainte de declaraţiile neinspirate ale lui Donald Trump", a ţinut să menţioneze purtătorul de cuvânt.