Dna Mufti (56 de ani), care conduce formaţiunea politică regională Partidul Democratic Popular (PDP), a depus jurământul în capitala Jammu şi va guverna statul cu populaţie majoritar musulmană în coaliţie cu Bharatiya Janata (BJP), partidul premierului Indiei, Narendra Modi.

Mehbooba Mufti vine la putere după trei luni de incertitudine politică după moartea tatălui său şi fost şef de executiv, Mufti Maohammad Sayeed, perioadă în care statul a fost plasat sub conducere federală.

De profesie juristă, Mehbooba Mufti a intrat în politică în 1996 şi este recunoscută pentru creşterea rolului partidului său în Kashmirul indian.

Alianţa dintre PDP şi BJP, opuse din punct de vedere ideologic, a fost convenită în urmă cu un an printr-un acord între Mufti Mohammad Sayeed şi Narendra Modi. PDP este considerat drept un partid care susţine grupările separatiste, în timp ce BJP este un partid naţionalist hindus.