Acest obiect a fost descoperit de un cuplu de turişti pe Insula Rodrigues, una dintre cele trei insule din Arhipelagul Mascarene, parte a Republicii Mauritius.

Australia coordonează căutările în Oceanul Indian ale avionului Boeing ce efectua zborul MH370, care a dispărut la 8 martie 2014 la scurt timp după decolarea de la Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, cu 239 de pasageri şi membri ai echipajului la bord.

Conform anchetatorilor, este posibil ca avionul să fi fost deviat în partea de sud a Oceanului Indian, unde s-ar fi scufundat, însă până în prezent locul exact şi cauzele accidentului rămân un mister. Au fost avansate diverse teorii, cum ar fi o deturnare criminală, un act voluntar al unuia dintre piloţi sau o problemă de ordin mecanic, însă fără probe concludente.

„Guvernul malaezian lucrează cu responsabili din Mauritius pentru a obţine fragmentul (de avion) şi pentru a se asigura că va fi examinat", a declarat ministrul australian Darren Chester.

„Acest fragment este un element interesant, însă până când nu va fi examinat de experţi nu este posibil să se indice originea sa", a mai spus Chester.

Această nouă descoperire survine la mai puţin de două săptămâni după ce autorităţile australiene şi malaeziene au anunţat că două fragmente găsite pe costa Mozambicului provin "aproape sigur de la MH370".