La 34 de ani, el a reuşit să strângă 1,3 miliarde de dolari, potrivit datelor revistei Forbes, care susţine că principalul "motor" al îmbogăţirii sale îl reprezintă afacerile cu statul.

Tatăl său e prieten bun cu Putin

Kirill Şamalov s-a născut în Sankt Petersburg şi este cel mai tânăr fiu al lui Nikolai Şamalov, un prieten bun al preşedintelui rus, Vladimir Putin.

În 2011, cotidianul Vedomosti scria că, potrivit unor surse, cei doi s-au cunoscut fie prin intermediul KGB, în anii '80, fie în anii '90, când Şamalov era reprezentant al Siemens şi se ocupa cu distribuţia tehnologiei medicale produse de compania germana.

Şamalov senior, în 1996, a fondat alături de Putin şi alte şase persoane - ce ocupau poziţii înalte în Guvern la acea vreme - cooperativa Ozero, care cuprindea mai multe vile de vacanta. Ulterior, în 2004, Nikolai Şamalov a devenit acţionar al instituţiei financiare Rossia Bank.

În consecinţă, fiul sau, Kirill, a beneficiat foarte mult de conexiunile pe care le avea familia, potrivit Forbes. În 2002, pe vremea când studia Dreptul la Sankt Petersburg, a fost numit consilier-sef pentru activitatea economica în străinătate în cadrul gigantului Gazprom, deţinut de stat. Avea doar 20 de ani pe atunci.

De asemenea, la un an după ce a absolvit facultatea, a ocupat o poziţie similară la instituţia financiara Gazprombank.

Ulterior, Kirill a lucrat că expert intr-un departament regional al Rosoboronexport, o agenţie supravegheata de Putin care gestionează importurile şi exporturile de echipamente militare. În plus, el a fost şi consultant pentru Ministerul rus de Finanţe.

În iunie 2008, la vârsta de 26 de ani, a primit un post de vicepreşedinte la compania petrochimica Sibur, iar aceasta firma l-a îmbogăţit. Intre 2011 şi 2013, Kirill a primit 4,3% din acţiuni, printr-un program destinat managerilor.

Nunta plina de fast, departe de ochii presei

În februarie 2013, el s-a însurat cu Katerina Tihonova, una dintre presupusele fiice ale lui Putin, intr-o ceremonie ce a avut loc departe de ochii presei, potrivit unor surse.

Detalii despre eveniment au apărut abia de curând: se pare că locul ales ar fi fost o staţiune de schi, iar mirii ar fi ajuns la destinaţie pe o sanie trasa de trei cai albi. Mai mult, cei 100 de invitaţi au fost rugaţi să-şi închidă telefoanele înainte de a intra în incinta respectiva, mai arata sursele, transmite Forbes.

Un munte de bani

La un an de la nunta, Şamalov a cumpărat încă 17% din Sibur de la un alt amic de-al lui Putin, Ghenadi Timcenko, după ce a împrumutat banii necesari de la Gazprombank. O sursa apropiata tranzacţiei a menţionat pentru Forbes că valoarea pachetului de titluri era de 10 miliarde de dolari.

După aceasta achiziţie, Şamalov a devenit al doilea cel mai mare acţionar al companiei Sibur, iar aceasta este cea mai importanta sursa pentru averea să estimata de Forbes la 1,3 miliarde de dolari.

De asemenea, un alt izvor de bani este şi Russian Cement Company, unde deţine 5% din titluri potrivit Forbes.

În martie 2014, Şamalov a fondat o firma de investiţii numita DPI Invest, care a cumpărat 50% din grupul de consultanta Eighty Service, ce are clienţi guvernamentali.

Anul trecut, Şamalov a anunţat că renunţă la poziţiile de management din cadrul Sibur pentru a se axa pe celelalte afaceri ale sale, însă rămâne în board-ul de directori.