Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, şi-a exprimat oroarea faţă de „multiplele lovituri aeriene" asupra echipelor de salvare ale apărării civile în apropiere de Alep, în nordul Siriei.

„Cel puţin cinci membri ai apărării civile au murit şi alte victime nevinovate au fost rănite", a spus el.

Toner a subliniat că aceste lovituri reflectă "o tendinţă abjectă" în tacticile folosite de regimul lui Bashar al-Assad, vizând în mod deliberat personalul medical în zonele deţinute de rebeli.

Purtătorul de cuvânt a adus omagiu grupului de apărare civilă, numit „căştile albe", pentru munca depusă de la începutul conflictului în urmă cu cinci ani şi multor civili pe care i-a salvat.

În schimb, responsabilul nu a explicat de ce mai devreme în această lună autorităţile americane au refuzat liderului acestui grup, Raed Saleh, intrarea pe teritoriul Statelor Unite pentru a primi un premiu pentru activitatea sa umanitară, notează France Presse.

„În mod general, pentru fiecare caz de viză, examinăm în mod constant noile informaţii la dispoziţia noastră", a spus el. "Şi dacă avem informaţii noi care ne fac să credem că acest bărbat ar putea fi o problemă de securitate, luăm măsurile corespunzătoare".

Toner nu a spus dacă Raed Saleh este suspectat de ceva.