„America pe primul plan va fi tema majoră a administraţiei mele (...) Politica mea externă va plasa mereu interesele americanilor şi securitatea Americii înaintea a orice altceva, a punctat Trump în discursul susţinut la Washington.

Vorbind despre o 'reechilibrare' a angajamentului financiar american în sectorul militar, politicianul republicat a menţionat că va convoca summituri separate cu aliaţii SUA din Europa şi Asia pentru a-i determina să-şi sporească bugetele destinate apărării.

„Ţările pe care le apărăm trebuie să contribuie la cheltuielile pentru această apărare. Dacă nu, SUA trebuie să fie pregătite să lase aceste ţări să se apere singure. Nu avem de ales”, a subliniat favoritul republicanilor la preşedinţia SUA

De altfel, şi preşedintele Barack Obama a cerut luni statelor NATO să-şi crească aceste cheltuieli până la nivelul de cel puţin 2% din PIB solicitat de Alianţă, în prezent numai câteva state membre ale NATO atingând acest prag.

Acuzându-l pe actualul lider de la Casa Albă că a permis Chinei să ia avans economic în faţa Statelor Unite şi că nu a reuşit să învingă gruparea jihadistă Statul Islamic, Trump a promis că va 'îndepărta rugina de pe politica externă a Americii'. Totuşi, el a susţinut că va încerca să îmbunătăţească relaţiile SUA cu China şi cu Rusia şi, cu toate că pledează pentru o politică externă mai puţin intervenţionistă, a asigurat că dacă el va ajunge preşedintele SUA gruparea Statul Islamic va dispărea 'rapid'.