Adjunctul comandantului american pentru operaţiuni împotriva Statului Islamic, generalul Peter Gersten, a declarat presei marţi că aproximativ 20 de lovituri aeriene au vizat rezervele cash deţinute de către jihadişti.

Potrivit generalului Gersten, a cărui bază se află în Bagdad, suma totală distrusă este evaluată între 500 şi 800 de milioane de dolari. Se estimează că în cursul unei lovituri aeriene întreprinse asupra unei clădiri în Mosul (Irak) au fost distruse 150 de milioane de dolari.

În opinia generalului american, epuizarea fondurilor Statului Islamic determină o reducere a numărului de recrutări, ajungându-se la doar circa 200 de noi combatanţi care se alătură lunar grupării jihadiste, faţă de un maximum între 1.500 şi 2.000 înregistrat în 2015. Oficialul american a precizat că surse din serviciile secrete au indicat că Statul Islamic a început să vândă din vehiculele pe care le deţine pentru a face rost de bani.

În 2014, Trezoreria SUA considera Statul Islamic ca fiind, „probabil, cea mai bine finanţată organizaţie teroristă cu care ne confruntăm''.

În ianuarie 2016, documente ajunse în posesia CNN indicau că Statul Islamic a redus la jumătate salariile tuturor combatanţilor săi din cauza circumstanţelor excepţionale cu care se confrunta gruparea jihadistă. Înainte de reducere, se estima că luptătorii SI primeau salarii între 400 de dolari şi 1.200 de dolari pe lună.

Conform BBC, Statul Islamic controlează vaste teritorii în Siria şi Irak, unde există câmpuri petrolifere bogate. Organizaţia obţine anual venituri de 500 de milioane de dolari vânzând petrol către numeroşi clienţi, inclusiv către unele dintre grupările rebele siriene împotriva cărora luptă. Jihadiştii impun, de asemenea, taxe grele în cazul celor circa 8 milioane de locuitori care trăiesc sub controlul lor.