„Susţinem Acordul de la Minsk şi acordăm multă importanţă implementării sale cât mai rapid posibil. Încă nu există o încetare a focului stabilă şi trebuie să avansăm în ceea ce priveşte procesul politic; am discutat în detaliu următorii paşi necesari” (pentru soluţionarea crizei din estul Ucrainei), a spus Merkel, într-o conferinţă de presă comună cu Barack Obama, aflat în ultima sa vizită în Germania în calitate de preşedinte al SUA.

La rândul său, Obama a subliniat că este important ca toate statele membre ale NATO să atingă ţintele convenite la Summitul din Ţara Galilor, desfăşurat în septembrie 2014.

NATO cere de mai mulţi ani membrilor săi să investească cel puţin 2% din PIB-ul lor în apărare şi o cincime din această sumă în achiziţionarea de echipamente necesare pentru a-şi moderniza forţele armate.

La Summitul din septembrie 2014, liderii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice au adoptat un plan de consolidare a apărării colective şi s-au pus de acord asupra modalităţilor de creare a unei Forţe de reacţie rapidă capabilă să fie desfăşurată înainte de toate în statele membre de la frontiera cu Federaţia Rusă.

Vizita de două zile a preşedintelui american la Hanovra, care este a cincea sa vizită în Germania, reprezintă ultima etapă a unui turneu care a mai cuprins Arabia Saudită şi Marea Britanie.

În cursul zilei de luni, Barack Obama şi Angela Merkel vor participa, la Hanovra, la un minisummit alături de preşedintele francez Francois Hollande, premierul britanic David Cameron şi omologul său italian Matteo Renzi. Vor fi abordate, printre altele, criza refugiaţilor în Europa, campania internaţională contra grupării Stat Islamic şi situaţia din Libia, potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe.