Cutremurul cu magnitudinea de 7,8, cel mai grav din America Latină de la cel din Haiti din 2010, a devastat coasta pacifică a Ecuadorului, unde echipele de salvare încearcă şi în prezent să găsească supravieţuitori. Sarcina lor este îngreunată de replicile de intensităţi diferite, dintre care două înregistrate miercuri în zori cu magnitudinea de 6,1 şi 6,3.

Rafael Correa, care a apreciat costul pagubelor cutremurului la 3 miliarde de dolari, adică "2-3% din PIB", a anunţat o creştere a TVA-ului de la 12% la 14% timp de un an. Şi din salarii va fi vărsată o anumită sumă obligatorie: echivalentul unei zile de lucru pentru cei care câştigă 1.000 de dolari pe lună, a două zile pentru cei care depăşesc 2.000 de dolari lunar şi a până la cinci zile pentru persoanele remunerate cu peste 5.000 de dolari pe lună. Cei care au o avere estimată la peste 1 milion de dolari urmează să contribuie la efortul naţional cu o sumă echivalentă cu 0,9% din bunurile personale.

Rafael Correa a mai anunţat vânzarea unor active de stat, fără să precizeze care vor fi acestea.

Cutremurul şi cele circa 500 de replici ale sale au dat o lovitură severă economiei Ecuadorului, care a suferit deja de pe urma scăderii cursului petrolului. Creşterea economică s-a cifrat la doar 0,1% în 2015, faţă de cea de 4% prevăzută de guvern.