Declaraţiile controversate ale lui Cameron l-au vizat pe Sadiq Khan, musulman, fost ministru şi favorit în cursa pentru stabilirea celui care îi va succede primarului conservator al Londrei, Boris Johnson.

În timpul şedinţei de întrebări adresate guvernului în Camera Deputaţilor, şeful executivului l-a acuzat pe Khan că ar fi apărut în nouă rânduri lângă imamul Sulaiman Ghani, individ care, potrivit lui Cameron, „susţine SI”.

„Dacă vrem să condamnăm nu doar extremismul violent, ci şi extremismul care caută să justifice violenţa sub toate formele, este extrem de important să nu susţinem aceste persoane şi să nu apărem în compania lor”, a declarat Cameron.

Premierul britanic s-a declarat îngrijorat de faptul că Sadiq Khan a apărut iarăşi, iarăşi şi iarăşi în compania lui Ghani, însă în timpul acestei afirmaţii el a fost întrerupt de protestele parlamentarilor laburişti, unii neezitând să-l califice pe Cameron drept rasist.

Afirmaţiile premierului sunt 'scandaloase', şi-a exprimat indignarea liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn, în timp ce Khan a denunţat o campanie 'murdară', menită să-i păteze imaginea.

Candidatul laburist a explicat la BBC că s-a întâlnit cu extremişti în virtutea funcţiei sale de avocat specializat în apărarea drepturilor omului. „Regret dacă am dat impresia că aş subscrie la afirmaţiile lor. Am spus foarte clar că le consider punctele de vedere ca fiind abjecte”, a spus el.

Întrebat cu privire la declaraţiile premierului, o sursă guvernamentală a calificat drept absurde acuzaţiile legate de rasism, afirmând că David Cameron s-a rezumat să pună întrebări referitor la discernământul lui Khan.

Cu două săptămâni înainte de alegerile municipale, prevăzute pentru 5 mai, Sadiq Khan îl devansează cu 8 puncte pe Zac Goldsmith (35% comparativ cu 27%), candidatul Partidului Conservator al lui David.