Convoiul de 65 de camioane, care transportă alimente, medicamente şi material medical, a ajuns la Rastane, un oraş încercuit de armată din 2012 şi unde trăiesc circa 120 de mii de persoane izolate.

Cinci sute de persoane au fost evacuate, din patru localităţi asediate în Siria, pentru a primi ajutor în zone ocupate de rebeli sau regim, a afirmat joi Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Mai mult de patru milioane de persoane din Siria trăiesc în regiuni asediate sau cu acces dificil pentru ajutorul umanitar.

ONU face presiuni de mai mult timp asupra Damascului să garanteze acces nelimitat la aceste regiuni şi cere tuturor părţilor implicate în conflict să ridice asediul.

Situaţia umanitară cumplită a avut un impact major asupra negocierilor de la Geneva între regim şi principalele grupări ale opoziţiei. Aceasta din urmă a anunţat că nu mai poate să continue discuţiile în Elveţia, în timp ce sirienii continuă să moară în fiecare zi, mai ales în urma bombardamentelor.