Deocamdată nu se ştie dacă în incidente au fost răniţi civili.

Aproximativ 200 de persoane au participat miercuri seară, la Jena, la un miting organizat de Thuegida, filiala din landul Turingia a PEGIDA (acronim pentru „Patrioţi Europeni contra Islamizării Occidentului”), grupare care se opune deschis politicii permisive faţă de imigranţi adoptate de cancelarul german Angela Merkel.

Alte circa 3.000 de persoane au organizat o contrademonstraţie, participanţii aruncând cu pietre şi sticle spre simpatizanţii PEGIDA. Câteva automobile au fost avariate, trei dintre ele aparţinând forţelor de ordine.

Poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de grenade cu gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii din cele două tabere. Mai multe persoane au fost reţinute, iar poliţia a formulat 35 de plângeri penale contra participanţilor la cele două demonstraţii.