„Tribunalul a ajuns la concluzia că regimul carceral implică un tratament inuman în cazul Breivik”, a apreciat tribunalul din Oslo, menţionând în special că menţinerea inculpatului în izolare de aproape cinci ani este o încălcare a articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătoarea Helen Andenaes Sekulic a respins în schimb al doilea aspect al plângerii depuse de Breivik, care se referea la comunicaţiile acestuia cu exteriorul.

Extremistul norvegian, 37 de ani, care s-a prezentat uneori deschis ca un neonazist, a cerut ridicarea restricţiilor privind corespondenţa şi vizitele |pentru a putea coresponda cu simpatizanţi, o perspectivă respinsă de autorităţi din motive de securitate.

Pe 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis opt persoane, la Oslo, într-un atac cu bombă în apropierea sediului guvernului norvegian, după care, deghizat în poliţist, s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfăşurau cursurile şcolii de vară a tinerilor laburişti norvegieni, omorând alte 69 de persoane. El a fost condamnat în august 2012 la o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, care poate fi prelungită dacă se consideră că Breivik reprezintă o ameninţare pentru societate.

Breivik a acuzat statul norvegian de „tratament inuman şi degradant'' pentru că este ţinut separat de ceilalţi deţinuţi şi întrucât nu i se respectă dreptul la corespondenţă, încălcându-se astfel două prevederi ale Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.

În închisoarea Skien, Anders Behring Breivik dispune de un televizor cu cititor DVD, Playstation, o maşină de scris, aparate pentru exerciţii fizice, cărţi şi ziare.