Potrivit diplomatului francez, citat de site-ul NLtimes.nl, cele cinci state UE se opun introducerii în Acordul de asociere cu Ucraina a oricărei posibilităţi de integrare a acestei ţări în Blocul comunitar.

Pierre Vermont a explicat că problema posibilei aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană a fost dezbătută de multe ori, dar rezultatul a fost acelaşi.

"Un grup de ţări - statele baltice, Polonia, Marea Britanie şi Suedia - au vrut să introducă o clauză privind perspectivele aderării Ucrainei la Uniunea Europeană", a explicat diplomatul francez.

"Dar alte ţări - Franţa, Germania, Olanda, Belgia şi Austria - se opun ideii. Refuză să ofere orice promisiuni privind viitorul Ucrainei", a precizat Vermont.

Olanda va organiza pe 6 aprilie un referendum pe tema Acordului de asociere UE-Ucraina.