„Există morţi de ambele părţi. Partea azeră a suferit pierderi în ceea ce priveşte efectivele umane şi tehnice. A fost doborât un elicopter azer", a anunţat secretarul de presă al Ministerului Apărării al Armeniei, Arţrun Ovanisian, subliniind că anterior Azerbaidjanul a trecut la acţiuni ofensive în zona Nagorno-Karabah. De asemenea, potrivit Ministerului Apărării al Armeniei, partea azeră a efectuat lovituri aeriene şi asupra unor zone civile.

La rândul său, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a subliniat că acuzaţiile sunt "o nouă provocare" din partea Erevanului şi că niciun elicopter azer nu a fost doborât.

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a anunţat că analizează situaţia din zona conflictului Nagorno-Karabah. "Studiem cu atenţie informaţiile care ne parvin", a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Azerbaidjan şi Armenia, două foste republici sovietice din sudul Caucazului, sunt în conflict de la sfârşitul anilor 1980 asupra Nagorno-Karabah. Populat în majoritate de armeni dar alipit Azerbaidjanului în epoca sovietică, Nagorno-Karabah a fost scena unui război ce a făcut 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi între 1988 şi 1994. În ciuda semnării unui acord de încetare a focului, niciun tratat de pace nu a fost semnat şi ciocniri armate au loc în mod regulat.

Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev a cerut miercuri, în faţa secretarului de stat american John Kerry, ca Armenia să-şi retragă "imediat" trupele din teritoriul Nagorno-Karabah disputat între cele două ţări şi pentru care Washingtonul caută să găsească o soluţie de ani de zile.