Această vizită oficială de o zi reprezintă ultima etapă a unui turneu efectuat de Hollande în decurs de patru zile în Orientul Mijlociu, după Liban şi Egipt.

Cu această ocazie, preşedintele Hollande va reafirma solidaritatea şi sprijinul Franţei pentru Iordania, o ţară care a primit peste 600.000 de refugiaţi din Siria vecină, conform Palatului Elysee.

Se aşteaptă, de asemenea, ca preşedintele francez să salute rolul pilot al Iordaniei în lupta împotriva terorismului, în cadrul întrevederii cu regele Abdallah al II-lea.

Pe parcursul acestei vizite, Francois Hollande se va deplasa la baza aeriană Prinţul Hassan (Prince-Hassan), situată la 100 km nord-est de Amman, de unde decolează avioanele franceze pentru a bombarda poziţii ale Statului Islamic în Siria şi Irak în cadrul coaliţiei internaţionale conduse de SUA.
Asociaţia franceză a victimelor terorismului se aşteaptă ca Hollande să ceară extrădarea persoanelor implicate în atentatul din strada Rosiers, soldat cu şase morţi la 28 august 1982 la Paris.

Justiţia franceză a emis în 2015 patru mandate de arestare internaţională pe numele a patru presupuşi membri ai unui comando care a comis atentatul respectiv în centrul Parisului, în urmă cu 34 de ani, între care doi indivizi de origine palestiniană care locuiesc în prezent în Iordania.

Justiţia iordaniană a refuzat să-i extrădeze în Franţa pe cei doi suspecţi, dar procurorul general din Amman a contestat în luna februarie această decizie.