Statele Unite ale Americii au criticat construcţia de către Beijing de insule artificiale în Marea Chinei de Sud, exprimându-şi îngrijorarea că autorităţile chineze intenţionează să le folosească în scopuri militare, deşi China respinge aceste acuzaţii şi susţine că nu are intenţii ostile.

Pista de aterizare de pe Fiery Cross Reef are o lungime de 3.000 de metri şi este una dintre cele trei piste pe care China le construieşte de peste un an în arhipelagul Spratly.

Teste pentru zboruri civile au început pe această insulă în luna ianuarie.

Într-un articol pe prima pagină, ziarul oficial al Armatei de Eliberare chineze a afirmat că o aeronavă militară de patrulare deasupra Mării Chinei de Sud a primit duminică un apel de urgenţă pentru a ateriza pe Fiery Cross Reef pentru a evacua trei muncitori grav bolnavi. Ei au fost transportaţi cu aeronava înapoi pe Insula Hainan pentru tratament, a precizat sursa citată.

Este pentru prima oară când armata chineză a recunoscut în mod public că un avion militar a aterizat pe Fiery Cross Reef, conform Global Times, care citează un expert militar spunând că zborul demonstrează că aerodromul corespunde standardelor militare şi avioane de luptă ar putea fi staţionate acolo în caz de război.