Jurnalistul a adresat întrebarea doar în glumă, el fiind, de fapt, interesat să afle informaţii în legătură cu contribuţia Canadei la lupta împotriva ISIS. „Nu vă pun să explicaţi cum funcţionează computerele cuantice, dar când vă aşteptaţi ca misiunea Canadei împotriva ISIS să înceapă din nou?”, l-a întrebat, sarcastic, reporterul pe premierul Canadei.

Acesta a intrat, însă, în joc, şi a răspuns, sigur pe el, la prima parte a întrebării. „OK, e foarte simplu. Calculatoarele normale...”, a apucat să spună Trudeau, până să fie întrerupt de râsetele şi aplauzele audienţei.

Premierul a continuat, însă, răspunsul. „La calculatoarele normale, curentul trece sau nu trece printr-un fir. Este unu sau zero. Sunt sisteme binare. Stările cuantice ne permit ca informaţii mult mai complexe să fie codate într-un singur bit. Un bit al unui calculator normal este un unu sau un zero. Pornit sau oprit. O stare cuantică poate fi mult mai complexă de atât, pentru că, după cum ştim, lucrurile pot fi particulă şi undă în acelaşi timp şi incertitudinea din jurul stărilor cuantice ne permite să codăm mai multă informaţie într-un computer mult mai mic. Deci asta e entuziasmant la computere cuantice”, a continuat Trudeau.

Răspunsul său a fost primit de audienţă cu încă o rundă de aplauze.