Furia armenilor are la origine nemulţumirea locuitorilor faţă de politica duplicitara a Kremlinului, care vinde arme azerilor, deşi se declara aliat al Armeniei.

Rusia este un aliat fidel al Armeniei, unde are două baze militare, dar întreţine bune legături şi cu Azerbaidjanul şi este principalul furnizor de arme ale acestor două ţări din Caucaz.

Participanţii la manifestaţie, printre care unii purtau pancarte pe care se putea citi: „Ocupantul rus afară din Armenia!” sau „Nu avem nevoie de un asemenea aliat”, au scandat sloganuri antiruseşti după care s-au adunat în faţa ambasadei Rusiei în direcţia căreia au aruncat cu ouă şi monede.

„Am venit aici pentru a le spune ruşilor că ne omoară copii! De ce avem astfel de aliaţi?”, a declarat Hranuş Serobian, 56 de ani, care purta o pancartă cu fotografii ale soldaţilor şi civililor morţi în luptele din Nagorno-Karabah.

„Ni se spune că sunt afaceri (…) Poate că ne-am înşelat în privinţa aliatului”, a afirmat la rândul său Vahe Azatrian, un student în vârstă de 23 de ani.

Sâmbătă, premierul rus, Dmitri Medvedev, a ţinut să precizeze că Rusia va continua să vândă arme Azerbaidjanului.

„Dacă Rusia abandonează acest rol, înţelegem foarte bine că acest loc nu va rămâne liber. Ei (azerii) vor cumpăra arme de la alte ţări, ceea ce ar putea distruge echilibrul actual”, a declarat prim-ministrul într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 1.

Cel puţin 110 persoane, civili şi militari din ambele tabere, şi-au pierdut viaţa în confruntările din Nagorno-Karabah, la începutul lui aprilie. Au fost cele mai sângeroase violenţe de la încheierea acordului de încetare a focului din 1994, la capătul unui război care a făcut 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi, în principal azeri.