„Este un subiect extrem de personal care ne vizează pe toţi, dar şi pe familiile noastre”, a declarat premierul Justin Trudeau, subliniind „impactul semnificativ al unei astfel de legi asupra vieţii zilnice a canadienilor”. Tatăl prim-ministrului a refuzat să fie tratat de cancer, murind în 2000.

Fără a ajunge până la eutanasie ca în Olanda, Belgia sau Luxemburg şi refuzând să vorbească, la fel ca în Suedia, de sinucidere asistată medical, ci de „ajutor medical pentru a muri”, Canada deschide posibilitatea ca adulţii să poată cere să li se pună capăt suferinţelor.

Un astfel de ajutor medical va fi accesibil adulţilor care îşi dau consimţământul şi sunt conştienţi şi care suferă de o boală gravă, incurabilă şi ireversibilă, şi prin urmare moartea este previzibilă, a precizat ministrul justiţiei, Jody Wilson-Raybould.

Textul nu conţine toate cele 21 de recomandări făcute de o comisie specială a Camerei Comunelor şi a Senatului, care a propus extinderea acestui 'ajutor medical pentru a muri' la minorii responsabili sau la pacienţii care suferă de tulburări psihologice.

Persoanele care vor înainta o astfel de cerere vor trebui să se prevaleze „de doi martori independenţi” şi să obţină acordul a doi specialişti în sănătate care să poată atesta că este vorba de o „alegere lucidă”, a explicat Jody Wilson-Raybould.

Numai cetăţenii canadieni vor avea dreptul să ceară sinuciderea asistată medical. Parlamentarii urmează să se pronunţe asupra legii în următoarele câteva săptămâni. Legea este de aşteptat să treacă, deoarece liberalii premierului Trudeau deţin majoritatea în parlament.

Sondajele arată că sinuciderea asistată medical are o susţinere puternică printre canadieni.