Putin a spus că informaţia este veridică, având impresia că investigaţia a fost pregătită nu de jurnalişti, ci mai degrabă de jurişti, deoarece aceste informaţii nu au tendinţa de a învinui, dar mai degrabă de a crea suspiciuni.

Prietenul din copilărie al lui Putin, Serghei Roldughin este acuzat că se află în centrul unui complex sistem de societăţi-paravan ale apropiaţilor preşedintelui rus, astfel, se presupune că acesta a putut urmări montajele financiare care au permis apropiaţilor preşedintelui rus să ascundă până la 2 miliarde de dolari în paradisuri fiscale.

Update // 13:25 În cadrul interviului sunt adresate şi întrebări apolitice, astfel o fetiţă de 9 ani a întrebat ce atitudine are preşedintele ţării faţă de terci, dacă-l mănâncă de dimineaţă şi care e preferatul său.

Putin a abordat întrebarea cu mult umor, declarând că o dată cu vârsta apreciază tot mai mult terciul şi mănâncă în fiece dimineaţă arpacaş. „Cu cât mai puţini dinţi ai, cu atât mai mult iubeşti terciul”, a mărturisit Putin.

Update // 13:05 Întrebat când va fi prezentată noua prima doamnă a Rusiei, Putin a spus că înalţii oficiali sunt aleşi pentru a guverna ţara, iar detaliile despre viaţa personală sunt de prisos.

„Cu fosta soţie avem relaţii bune, poate chiar mai bune decât erau înainte. Eu sunt bucuros că la ea e bine, la mine, de asemenea, totul este bine. Poate cândva veţi vedea şi prima doamnă”, a comentat Putin.
 
Update // 12:49 Electricitatea în Crimeea este furnizată doar câteva ore pe zi. Astfel Putin a anunţat că în curând va fi lansată a reţea care va genera 800 de MW, cantitate suficientă ca să acopere deficitul în urma refuzului Ucrainei de a oferi regiunii curent electric.

Update // 12:40 „Anul trecut aţi spus că l-aţi salva pe Obama dacă s-ar îneca. În acest an vreau să vă întreb, dacă s-ar îneca Poroşenko sau Erdogan, pe cine l-aţi salva?”, a întrebat o fetiţă de 12 ani din Rusia pe Vladimir Putin.

Putin a râs, ulterior a spus că e imposibil să salvezi pe cineva în aşa caz. „Dacă cineva a decis să se ducă la fund, deja nu mai am posibilitatea să-l salvez, însă sunt gata să-i ofer o mână de ajutor oricărui partener de dezvoltare”, a spus Putin

Update // 12:31 Putin a fost întrebat despre vecinii săi, cu care este în relaţii tensionate, iar printre ţările enumerate se numără Turcia, Ucraina, dar şi Republica Moldova. „Riscaţi să vă faceţi mulţi duşmani luptând cu toţi”, i-a spus unul dintre jurnalişti.

„Cu vecinii avem relaţii bune. Turcia şi turcii sunt prietenii noştri, cu care vom încerca să construim relaţii prieteneşti. Avem probleme cu unii actori politici, comportamentul cărora nu este normal pentru noi, încă încercăm să conlucrăm calm. Vom dezvolta relaţii cu partenerii noştri, dar şi cu vecinii”.

Preşedintele rus, Vladimir Putin a apărut în faţa presei, unde susţine tradiţionala conferinţă de presă. Aceasta este pentru a 14-a dată când Putin răspunde la întrebările atât a jurnaliştilor, cât şi a cetăţenilor.

Până acum, Putin a dezbătut importanţa unei economii echilibrate, dar şi a comentat intervenţia armatei ruse în Siria. În acest context, preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că încetarea focului în Siria la accelerarea unor procese politice, precum votarea unei noi Constituţii şi desemnarea unui premier.