„În cursul nopţii de luni spre marţi, trei pacienţi ai spitalului militar din Sankt Petersburg au evadat din serviciul de psihiatrie probabil după ce au omorât doi infirmieri", a declarat serviciul de presă al autorităţilor militare din zonă.

Corpurile celor doi infirmieri, cu vârste de 52 şi 63 de ani, au fost descoperite în incinta spitalului. Una dintre victime a fost înjunghiată şi cealaltă strangulată, potrivit poliţiei locale.

Cei trei evadaţi - un tânăr recrut, un membru al forţelor armate ale Ministerului rus de Interne şi un student al Academiei Militare a Forţelor Aeriene din Sankt Petersburg - au fost spitalizaţi la sfârşitul lunii februarie, respectiv sfârşitul lunii martie din motive care nu au fost precizate de serviciul de presă al autorităţilor militare ruse.

Forţele de ordine din Sankt Petersburg au fost mobilizate pentru căutarea celor trei evadaţi, fiind emisă alertă de securitate marţi dimineaţă.

Au fost intensificate controalele în aeroporturile şi gările din Sankt Petersburg, al doilea oraş ca număr de locuitori din Rusia.