„Sper să aibă loc discuţii substanţiale privind relaţiile ruso-japoneze în general, inclusiv semnarea tratatului de pace”', a declarat Kishida într-o conferinţă de presă, înainte de o reuniune cu omologul său rus, Serghei Lavrov, prevăzută să aibă loc la Tokyo la sfârşitul acestei săptămâni.

Negocierile de pace dintre cele două ţări după cel de-al doilea război mondial au fost împiedicate de ocuparea de către Rusia a insulelor Kurile, situate în largul insulei Hokkaido (în nordul Japoniei). Japonia revendică mai multe dintre insulele cele mai sudice, pe care le numeşte Teritoriile din Nord.

Se aşteaptă ca cei doi miniştri să discute şi despre situaţia din Ucraina. O vizită a premierului nipon, Shinzo Abe, este prevăzută să aibă loc în mai la Moscova.

Fumio Kishida s-a numărat printre miniştrii de Externe ai ţărilor din G-7 care au condamnat, în declaraţia lor comună difuzată luni, anexarea ilegală'' a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014.