„Este încă posibil să crească presiunea, aceasta depinde de acţiunile” Phenianului, a declarat John Kerry presei, la încheierea unei reuniuni a miniştrilor de externe din G7, la Hiroshima (Japonia), care a denunţat de asemenea „provocările repetate ale Coreii de Nord”. „Dar suntem dispuşi să negociem un tratat de pace” privind denuclearizarea Peninsulei Coreene, a adăugat John Kerry, o propunere americană făcută în mod constant în ultimii ani.

De la terminarea Războiului din Coreea (1950-1953) între Sud şi Nord nu s-a încheiat un tratat de pace. „Suntem dispuşi să negociem un acord de neagresiune, să negociem acordarea de asistenţa economică”, a afirmat John Kerry, apreciind că „toate acestea depind” de voinţa Coreii de Nord de a reveni la masa negocierilor, întrerupte în 2008, privind o eventuală denuclearizare a Peninsulei Coreea.

Miniştrii afacerilor externe ai ţărilor din G7, între care şi secretarul de stat american John Kerry, au vizitat luni muzeul Memorialului păcii de la Hiroshima, aducând un omagiu victimelor bombei atomice americane care a lovit acest oraş japonez în 1945. Ei au pledat pentru o lume „fără arme nucleare”.