„Medicii i-au spus că sângele ei devine gros şi că inimii sale îi este greu să funcţioneze. Este posibil ca ea să sufere o tromboză venoasă şi să moară subit, în somn”, a menţionat unul dintre avocaţii săi, Nikolai Polozov.

Autorităţile penitenciare au avertizat că o vor alimenta cu forţa pe Nadia Savcenko şi au propus să o interneze la spital, însă ea refuză. Cu toate acestea, Savcenko a acceptat să fie pusă pe perfuzii şi să primească intravenos glucoză şi clorură de sodiu, potrivit lui Polozov.

Nadia Savcenko este într-o stare „stabilă”, susţine un comunicat al administraţiei penitenciare.

Pilotul ucrainean de 34 de ani a intrat din nou, miercurea trecută, într-o grevă a foamei şi a setei, pentru a face presiuni asupra autorităţilor ruse şi să fie transferată în Ucraina.

După un proces de şase luni, care a agravat tensiunile între Rusia şi Ucraina, ea a fost condamnată la 22 martie anul curent la 22 de ani de închisoare, justiţia rusă găsind-o vinovată de complicitate la uciderea, în iunie 2014, a doi jurnalişti ruşi în estul separatist al Ucrainei, în vara lui 2014.

După condamnarea ei, autorităţile ucrainene şi mass-media ruse au avansat ipoteza unui schimb de prizonieri între Kiev şi Moscova, care i-ar permite Nadiei Savcenko să fie trimisă în Ucraina, unde se bucură de statutul de eroină naţională.

Nadia Savcenko a mai fost în greva foamei timp de 80 de zile, din decembrie 2014 până în martie 2015, iar la începutul lui martie anul curent ea a încetat să se alimenteze şi să consume lichide timp de şapte zile.