„Probabil cea mai mare greşeală a mea a fost să nu concep un plan după ce am luat decizia de a interveni cu forţe militare în Libia”, a declarat Barack Obama în cadrul unui interviu.

Aceasta nu este prima dată când preşedintele SUA a vorbit despre Libia şi intervenţia NATO în statul nord-african, acţiune ce a rezultat cu uciderea lui Muammar Gadhafi în octombrie anul trecut.

În cadrul unui alt interviu, publicat luna trecută în The Atlantic, Obama a spus că primul ministru al Marii Britanii a devenit „distras de o serie de alte lucruri” după operaţiunea militară din Libia. Cu toate că Obama este de părere că intervenţia NATO a decurs cât de bine s-a putut, acesta susţine că Libia a ajuns „un dezastru”.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate din SUA a declarat că Obama este de părere că „toţi, inclusiv Statele Unite, ar fi putut face mai multe pentru Libia, după intervenţiile militare ce au dus la uciderea şefului statului de acolo".