Preşedintele Emaar Properties, Mohammed Alabbar a precizat că noul zgârie nori, al cărui cost este estimat la aproximativ un miliard de dolari, va fi „puţin mai mare'' decât Burj Khalifa. Alabbar a mai spus că noua clădire va fi gata înainte de Expoziţia Mondială din 2020, iar înălţimea exactă nu va fi dezvăluită înainte de finalizare.

Conceput de renumitul arhitect Santiago Calatrava Valls, noul zgârie nori, denumit „The Tower”, va avea o platformă de observare precum şi 18-20 de etaje care vor găzdui restaurante şi hoteluri. Turnul va avea forma unui minaret şi va fi fixat de sol cu ajutorul cablurilor.

Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume în prezent, a costat 1,5 miliarde de dolari. Inaugurat în 2010 acest zgârie nori este una din bijuteriile emiratului Dubai care în 2015 a atras peste 14 milioane de turişti.

În cursa pentru construirea celei mai mari clădiri din lume a intrat şi firma Kingdom Holding a miliardarului saudit al-Walid ben Talal, care a demarat la Jeddah, un oraş port din Arabia Saudită, construcţia unui turn cu o înălţime de peste un kilometru. Costul lucrărilor de construcţie este estimat la peste două miliarde de dolari (1,75 miliarde de euro).