Organizaţia pentru drepturile omului a trimis o delegaţie de observatori în provincia Hatay din sudul Turciei, mărturiile adunate de aceştia arătând că, în provinciile aflate la graniţa cu Siria, autorităţile adună şi expulzează, aproape zilnic de la mijlocul lui ianuarie, grupuri de circa 100 de copii, femei şi bărbaţi sirieni.

„Mulţi dintre cei retrimişi în Siria par să fie refugiaţi neînregistraţi, chiar dacă Amnesty International a documentat şi cazuri de sirieni înregistraţi care au fost totuşi expulzaţi după ce au fost prinşi când nu aveau documentele asupra lor”, se precizează în raport.

Tot potrivit cercetărilor de teren ale Amnesty, autorităţile au redus înregistrarea de refugiaţi sirieni în provinciile de frontieră. Cei neînregistraţi nu au acces la servicii de bază precum cele de sănătate şi de educaţie.

După cum afirmă John Dalhuisen, directorul pentru Europa şi Asia Centrală al organizaţiei, observatorii Amnesty au înregistrat chiar mărturii despre „expulzări colective din departamentul Hatay”.

În opinia lui Jean-François Dubost, jurist la Amnesty France, „aceste practici inacceptabile dovedesc înăsprirea politicii Turciei faţă de sirieni în ultimele luni”. „Ştiam că Turcia avea acest gen de practică, însă ceea ce ne îngrijorează astăzi este caracterul de masă al acestor repatrieri”, adaugă expertul.

Expulzările forţate către Siria sunt ilegale, atât în baza dreptului turc, cât şi a celui european şi internaţional. Practica este însă şi mai îngrijorătoare având în vedere acordul semnat recent între Uniunea Europeană şi Ankara, care autorizează returnarea imediată către Turcia a refugiaţilor sirieni ce debarcă pe insulele greceşti.

De la semnarea acestui acord, la 18 martie, numeroase organizaţii lansează avertismente prin care denunţă aplicarea la Turcia a conceptului de „ţară sigură”.

Activitatea desfăşurată pe teren de Amnesty le susţine criticile, John Dalhuisen atrăgând atenţia că, „dacă acordul va fi pus în practică aşa cum a fost prevăzut, există un risc real ca anumite persoane returnate de UE în Turcia să aibă aceeaşi soartă”.

„În disperarea lor de a-şi închide frontierele, liderii UE au închis ochii în mod voit la un fapt extrem de simplu: Turcia nu este o ţară sigură pentru refugiaţii sirieni, iar situaţia se degradează de la o zi la alta”, a subliniat Dalhuisen.

Ministerul de Externe de la Ankara a negat că ar repatria sirieni în pofida voinţei lor. Turcia a menţinut o politică a „porţilor deschise” timp de 5 ani şi a respectat cu stricteţe principiul nereturnării unei persoane într-un stat unde aceasta ar putea fi supusă persecuţiilor, afirmă ministerul turc. „Niciunul dintre sirienii care solicită protecţie din partea ţării noastre nu este trimis înapoi în ţara de origine cu forţa”, a declarat un oficial.