„Focoasele nucleare au fost standardizate prin miniaturizare, pentru a fi adaptate rachetelor balistice (...). Aceasta este adevărata disuasiune", şi-a exprimat el satisfacţia.

Phenianul a anunţat deja, în mai multe rânduri, că a reuşit să dezvolte această tehnologie, însă liderul regimului face această declaraţie pentru prima dată.

Guvernul a afirmat ultima dată anul trecut că a miniaturizat focoase nucleare, pentru a fi instalate în rachete balistice.

„Este foarte plăcut să vedem focoase nucleare cu structura încărcăturii mixte adaptate unei reacţii termonucleare rapide", a mai spus Kim Jong-un, potrivit DPA.

Liderul nord-coreean, continuă KCNA, a inspectat focoase termonucleare. Una dintre aceste ogive a fost testată pentru prima dată pe 6 ianuarie, susţine regimul stalinist, un lucru pus la îndoială de experţi.

În urma acestui al patrulea test nuclear şi testării la începutul lui februarie a unei rachete balistice, Consiliul de Securitate al ONU a înăsprit, săptămâna trecută, sancţiunile impuse Phenianului.

Regimul nord-coreean a lansat o salvă de obuze, de pe coasta de est, la doar câteva ore după votul de joia trecută de la New York.