Turcia a jucat tare şi a cerut de la Uniunea Europeană încă trei miliarde de euro, liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci şi reluarea discuţiilor privind aderarea ţării la UE. Totul - ca să păzească porţile Europei de refugiaţi. 

Uniunea Europeană are la dispoziţie 10 zile pentru a finaliza noul acord cu Turcia în vederea opririi fluxului de imigranţi. Ankara s-a angajat să-i oprească şi să-i adăpostească pe toţi imigranţii care traversează Marea Egee, inclusiv pe cei sirieni. Propunerile Turciei sunt însoţite însă şi de noi pretenţii. Ankara cere încă trei miliarde de euro pentru a accepta întoarcerea masivă a imigranţilor care au ajuns în UE, plecaţi de pe teritoriul său. 

În plus, începând din iunie, Turcia îi va prelua şi pe imigranţii economici din UE pentru a-i expulza către ţările de origine. Europenii vor trebui să preia însă la paritate un refugiat politic din Turcia, venit pe căi legale, pentru fiecare refugiat economic pe care îl trimite înapoi Turciei. Ideea, sprijinită de Germania, este de a lansa un mesaj către toţi cei care doresc să vină în Europa: imigranţii economici vor fi respinşi, iar cei care solicită azil pot depune cererea în Turcia, pentru a spera la un transfer către UE. Astfel, în luna iunie, Ankara speră să obţină un regim liberalizat de vize pentru cetăţenii săi.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a blocat prin veto propunerea privind transferul de refugiaţi din Turcia către Uniunea Europeană, dar celelalte prevederi ale acordului se pare că rămân pe masă. Orban a avertizat că singura soluţie, din punctual său de vedere, este închiderea graniţelor externe ale UE.