Echipa de experţi internaţionali condusă de către Malaysia care lucrează la acest caz a publicat raportul său provizoriu anual, care însă nu oferă informaţii noi cu privire la circumstanţele dispariţiei inexplicabile a avionului.

„Până în prezent, epava MH370 nu a fost încă găsită în pofida continuării cercetărilor în sudul Oceanului Indian”, precizează raportul.

Autorităţile australiene, care coordonează căutările epavei avionului pe o suprafaţă de 120.000 kilometri pătraţi în sudul Oceanului Indian, au anunţat că operaţiunea se va încheia până în luna iulie.

Avionul Boeing al companiei Malaysia Airlines a dispărut pe 8 martie 2014 la scurt timp după decolarea de la Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing şi s-ar fi prăbuşit în Oceanul Indian. Această dispariţie este unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviaţiei civile.

Acesta este cel de-al doilea an consecutiv când anchetatorii nu dezvăluie niciun indiciu nou care să permită elucidarea misterului.

Cu toate acestea, Australia şi Malaysia afirmă că speră să găsească epava avionului.

„Operaţiunile de cercetare ar trebui să se încheie mai târziu în cursul acestui an şi sperăm că MH370 va fi găsit”, a declarat premierul malaysian Najib Razak, într-un comunicat.

În cazul în care cercetările în Oceanul Indian nu vor conduce la niciun rezultat, Malaysia, Australia şi China — 153 din cei 239 de pasageri erau chinezi — se vor întâlni pentru a 'hotărî paşii care trebuie urmaţi', a mai spus premierul malaysian.