Mai mulţi manifestanţi s-au adunat în Piaţa Triumfalnaia din centrul capitalei ruse, cerând eliberarea Nadiei Savcenko. Agenţii de poliţie au cerut însă celor prezenţi să părăsească piaţa pe motiv că acţiunea lor este ilegală. Manifestanţii au refuzat să dea curs cererii poliţiei şi, în consecinţă, forţele de ordine au trecut la reţineri în rândul lor.

Interfax notează că poliţia nu a oferit deocamdată informaţii în legătură cu aceste reţineri.

Arestată la începutul lunii iulie 2014 pe teritoriul rus, potrivit Moscovei, Nadia Savcenko (34 de ani) este acuzată de uciderea a doi ziarişti ruşi, în timpul confruntărilor armate din estul separatist prorus al Ucrainei. Ea riscă o condamnare de până la 23 de ani de închisoare.

Autorităţile ruse au decis joia trecută suspendarea procesului ei, care se desfăşoară în oraşul rus Doneţk, nu departe de frontiera cu Ucraina. Fără a aştepta reluarea audierilor la 9 martie, Nadia Savcenko a început o grevă a foamei şi a setei.

Considerată eroină naţională în Ucraina, Nadia Savcenko neagă că ar fi implicată în uciderea celor doi jurnalişti ruşi şi îi acuză pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei că au capturat-o pe teritoriul ucrainean şi au predat-o apoi autorităţilor ruse.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a făcut apel luni la liderii UE şi SUA să exercite presiuni asupra Moscovei pentru eliberarea Nadiei Savcenko.