Sondajul, coordonat de institutul italian Demos, a fost realizat în perioada 13 ianuarie — 5 februarie în patru state membre ale zonei Schengen: Italia, Franţa, Germania şi Spania, precum şi în Marea Britanie, care nu face parte din zona de liberă circulaţie.

Întrebaţi dacă libera circulaţie în interiorul Schengen ar trebui menţinută 'fără niciun control', doar 9,8% au răspuns 'da' în Franţa, faţă de 13% în Italia, 22,8% în Spania şi 25,8% în Germania.

Opţiunea reintroducerii controalelor la frontieră în faţa migraţiei şi a problemelor de securitate, desfiinţând efectiv Schengen, a fost susţinută de 56,4% dintre italieni, 40% dintre francezi, 26,3% dintre spanioli şi 19% dintre germani.

În Germania, 53,8% dintre respondenţi au declarat că sunt în favoarea reluării controalelor numai în anumite circumstanţe. În Spania, 48,2% dintre respondenţi au susţinut această măsură, în Franţa 46,3%, iar în Italia 27,7%.

Conform sondajului, germanii sunt cei mai proeuropeni, cu 53,4% dintre ei exprimându-şi încrederea în Uniunea Europeană. Procentul a fost sub 50% în celelalte ţări, ajungând la 33,5% în Marea Britanie şi 32,8% în Italia.