Angela Merkel şi Francois Hollande vor să se înţeleagă, în timpul scurt care a mai rămas până la summitul de la Bruxelles, despre cum pot să-i convingă pe partenerii lor europeni să se angajeze — în loc să se sfâşie între ei - într-un răspuns coordonat la cea mai gravă criză a migraţiei cu care se confruntă Europa.

Restricţiile la frontiere decise recent în cascadă de către mai multe state din Balcani au blocat mii de imigranţi în Grecia, ameninţată cu o criză umanitară iminentă.

„Vizita cancelarului la Paris, vineri, are drept scop să se precizeze subiectele, să se evalueze situaţia existentă şi să se treacă la ultima etapă în weekend pentru a obţine maximum luni”, a explicat un diplomat francez, estimând că Europa este acum „angajată într-o cursă contra cronometru pentru recuperarea timpului pierdut”.

Parisul şi Berlinul vor îndeosebi să determine Turcia să-şi îndeplinească angajamentele privind controlul accesului pe teritoriul său - cale de tranzit către Grecia, readmisia imigranţilor ilegali şi supravegherea frontierelor sale. Ankara trebuie, de asemenea, potrivit Parisului, să-şi amelioreze structurile de găzduire a imigranţilor, în schimbul a trei miliarde de euro, sumă ce i-a fost alocată de către Uniunea Europeană.

Întâlnirea Hollande-Merkel are loc la două zile după anunţul privind un ajutor inedit de 700 milioane de euro pentru a sprijini statele membre, îndeosebi Grecia, din prima linie a rutei imigranţilor care vor să ajungă în Europa de Nord. În Grecia se află în prezent 23.000 de imigranţi, dintre care 10.000 sunt blocaţi la frontiera macedoneană.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), peste 130.000 de imigranţi au ajuns în Europa de la începutul acestui an, după un milion anul trecut.