Parlamentul de la Berna se află într-o dispută cu Bruxellesul cu privire la aplicarea referendumului din 2014 în favoarea cotelor de imigraţie, care ar încălca acordul bilateral ce garantează libertatea de mişcare a cetăţenilor UE.

Elveţia a refuzat iniţial semnarea protocolului referitor la cetăţenii croaţi, invocând referendumul din februarie 2014, care a pus în pericol şi alte tratate ce guvernează relaţiile economice dintre statul alpin şi Uniunea Europeană, principalul său partener comercial.

Un oficial elveţian de rang înalt a declarat luna trecută că nu sunt de aşteptat progrese în negocierile cu UE în privinţa reducerii imigraţiei mai devreme de referendumul din iunie privind apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar.

Elveţia urmează să-şi prezinte vineri propriul plan de limitare a fluxului de migranţi din Uniunea Europeană pentru cazul în care nu va putea ajunge la un acord cu Bruxellesul înaintea termenului stabilit, februarie 2017.