Aceste manifestaţii au intervenit după un atentat anticreştin care s-a soldat cu peste 70 de morţi, duminică, în ziua de Paştele catolic, într-un parc aglomerat din Lahore, indicând profunde diviziuni confesionale în Pakistan, ţară majoritar musulmană.

Mai multe mii de manifestanţi islamişti au forţat duminică după-amiază trecerea printr-un pasaj pentru a ajunge în capitală după care s-au instalat pe Bulevardul Constituţiei, care duce spre parlament, preşedinţie şi birourile guvernului pakistanez.

Manifestanţii au avertizat că nu vor pleca până când nu le sunt înţelese revendicările, între care executarea prin spânzurare a lui Asia Bibi, o creştină acuzată de blasfemie. Manifestaţia, care a reunit până la 25.000 de persoane, a debutat printr-o adunare în memoria lui Mumtaz Qadri, un islamist spânzurat la sfârşitul lunii februarie pentru asasinarea în 2011 a guvernatorului din Pendjab deoarece acesta din urmă susţinea o reformă a legii controversate care pedepseşte blasfemia.

Guvernul a dat termen până marţi seara manifestanţilor să se retragă, dar acest ultimatum a expirat şi autorităţile l-au prelungit până miercuri dimineaţă. „Dacă manifestanţii nu pleacă pe cale paşnică în această noapte, vom interveni de dimineaţă pentru a-i dispersa”, a declarat ministrul de interne Chaudhry Nisar Ali Khan.

Potrivit unei surse de poliţie, peste 7.000 de membri ai forţelor de securitate pakistaneze vor fi desfăşuraţi dacă manifestanţii nu cooperează cu autorităţile care îi acuză de „blocarea eforturilor anti-teroriste ale guvernului”. Militari sunt deja desfăşuraţi în faţa clădirilor guvernamentale, în apropiere de manifestanţi.