''Turcia este hotărâtă şi va opri fluxul ilegal de migranţi de pe teritoriul său către Europa'', a declarat oficialul turc pentru reporteri străini la Istanbul, estimând că procesul va lua ''ceva timp'', deoarece Turcia are o graniţă cu o lungime de peste 900 de km cu Siria şi Irak. 

Declaraţia survine înainte de un summit special dintre Turcia şi ţările Uniunii Europene ce va avea loc pe 7 martie la Bruxelles, pentru a face să avanseze aplicarea acordului ce are drept scop stăvilirea fluxului de migranţi către Europa. 

În baza acordului semnat în noiembrie 2015, Turcia a acceptat să contribuie la oprirea fluxului de migranţi, în schimbul unui ajutor de trei miliarde de euro din partea Uniunii Europene şi al unei accelerări a procesului de aderare la UE. 

Potrivit oficialului turc, ca urmare a unei cooperări strânse între Turcia şi ţările UE, numărul migranţilor care ajung în insule greceşti dinspre Turcia a scăzut ''drastic'' în ultimele două luni. 

Numărul migranţilor sosiţi pe mare în Grecia este de circa 130.000 de la începutul acestui an, după ce în 2015 cifra totală a ajuns la un milion, conform ONU. 

Începând cu 15 februarie, Turcia a început să le acorde permise de muncă refugiaţilor sirieni pentru a lucra pe teritoriul său, în scopul de a-i împiedica să plece mai departe către ţări europene. Oficialul turc s-a referit, de asemenea, la modificările făcute în sistemul e-visa pentru irakieni şi libieni, ce reprezintă un alt mare grup de migranţi care vor să plece spre Europa, măsură ce a dus la o scădere şi mai mare a numărului lor. 

Turcia şi-a întărit recent cooperarea cu Germania şi un grup de lucru mixt s-a întrunit de trei ori într-o perioadă scurtă de timp. 

NATO a acceptat să trimită trei nave în Marea Egee pentru patrule navale care să-i întoarcă pe migranţi în Turcia. Precizând că Ankara este iniţiatoarea misiunii NATO, oficialul turc a respins afirmaţiile potrivit cărora Turcia încearcă s-o blocheze.