Este de netrecut cu vederea: Statul Islamic este în retragere în Siria şi Irak. Oraşul antic Palmyra a fost recucerit de trupele preşedintelui sirian Assad. O victorie de importanţă simbolică, dar şi strategică: Assad se va axa acum pe ofensiva asupra bastionului ISIS, oraşul Raqqa. În acest timp, armata irakiană se pregăteşte la rândul ei să ia cu asalt oraşul Mosul. Dacă aceste acţiuni vor reuşi, se întrevede victoria finală asupra "Statului Islamic", care va rămâne astfel fără teritorii. Rămâne însă riscul de atentate teroriste în Europa. Eventual ar putea chiar creşte acest risc, după ce ISIS se va vedea pus sub o presiune imensă în regiunea sa de baştină şi poate recurge la atacuri disperate oriunde reuşeşte. ISIS se află în retragere militară iar recrutarea de noi adepţi este tot mai dificilă.

Redistribuirea forţelor strategice

Prăbuşirea foarte probabilă a Statului Islamic, sfârşitul barbariilor comise de luptătorii acestuia în numele Islamului reprezintă o uşurare pentru populaţiile greu încercate din Siria şi Irak. Victoria lui Assad la Palmyra - cu sprijin rusesc - înseamnă şi reorientarea forţelor strategice în zonă. În primul rând, Assad redevine fără dubii un factor de putere. E adevărat că doar prin bunăvoinţa Moscovei, care se poate oricând răzgândi. Oricum, cine vrea pace în zonă şi încheierea războiului, nu are cum să-l ocolească pe Assad. O evoluţie amară pentru opoziţia democrată siriană din exil. Omul responsabil pentru cinci ani de război civil, soldat cu peste un sfert de milion de victime, responsabil de tortură şi de dezrădăcinarea a sute de mii de persoane - acest om este din nou un actor major în politica Orientului Mijlociu.

Iar la masa de negocieri, importanţa Rusiei a crescut enorm. Implicarea ruşilor a facilitat victoria împotriva ISIS. Moscova nu va renunţa la acest succes, prin care a redevenit un factor major de influenţă în regiune, în ciuda crizei economice cu care se confruntă. Rusia şi-a consolidat poziţia în Orientul Mijlociu, simultan cu retragerea americană decisă de administraţia Obama, care nu mai pare interesată să se implice prea tare acolo. O eroare gravă probabil, mai ales după războiul din Irak, dar cumva de înţeles.

Iar europenii, preocupaţi în primul rând de criza refugiaţilor? Ei sunt prezenţi la negocierile privind viitorul Siriei şi sunt gata să se implice economic în refacerea ţării. Dar rolul lor este unul redus, participă la discuţii şi semnează acordul final. Influenţa europenilor în regiunea învecinată lor este aproape minimă. Până şi Parisul şi Londra, de regulă foarte active în strategia lor privind Orientul Mijlociu, sunt acum doar actori secundari. Chiar dacă Franţa este implicată militar în zonă, după atentatele de la Paris din noiembrie 2015. Ceea ce nu se transpune însă şi în influenţă politică.

Război nedeclarat între şiiţi şi suniţi

Strategic, Assad este acum principalul câştigător în lupta cu ISIS. Ruşii sunt din nou influenţi. Americanii privesc de la distanţă, în ciuda eforturilor neobositului secretar de stat John Kerry şi în contextul campaniei electorale prezidenţiale. Europenii participă la discuţii, dar nu şi la luarea deciziilor. ISIS se află pe marginea prăpastiei. Teroarea islamistă va continua din păcate. În Pakistan, Nigeria sau Europa. Teroarea rămâne o provocare socială majoră pentru lumea islamică. Iar Iranul pare să lupte cu succes pentru dominaţia regională, alături de alte ţări şiite. Perdantul pare deocamdată Arabia Saudită, cu resurse secate de războiul din Yemen. Cu alte cuvinte: războiul nedeclarat dintre şiiţi şi suniţi continuă.