Unele media spun că Cheffou este bărbatul din imaginile înregistrărilor pe camerele video de la aeroportul din Bruxelles, alături de cei doi indivizi care şi-au detonat explozibilii, şi că eliberarea sa este o lovitură dură dată anchetei ce a dus la arestarea mai multor persoane pentru infracţiuni mai mici în diverse locuri în Belgia şi Olanda, în Italia şi Franţa.

El a fost însă eliberat luni pentru că indiciile care au condus la arestarea sa nu au fost susţinute de probe, a afirmat procuratura. Faycal Cheffou este singura persoană care a fost acuzată până acum în legătură cu atacurile de la Bruxelles. El a fost reţinut după ce un şofer de taxi l-a recunoscut în fotografii ale poliţiei, a precizat presa locală.

Avocatul lui Cheffou, Olivier Martins, a afirmat că clientul său a declarat că este nevinovat, se opune Statului Islamic şi nu a avut nicio legătură cu teroriştii implicaţi în atac, a precizat agenţia Belga.

Martins a insistat pe verificarea amprentelor clientului său, a ADN-ului şi fizionomiei sale, relatează Belga. Imaginile video cu suspectul fugar arată un bărbat cu o constituţie mai robustă decât cea din imaginile cu Cheffou prezentate de mass-media belgiană, precizează agenţia citată.