„Siguranţa cetăţenilor este o prioritate absolută. De aceea, susţinem propunerea autorităţilor şi reprogramăm pentru o altă dată marşul. Solicităm, astfel, cetăţenilor, la rândul nostru, să nu iasă în stradă în această duminică în Bruxelles”, au declarat organizatorii într-un comunicat.
Anterior, ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, şi de primarul Bruxellesului, Yavn Mayeur, au solicitat amânarea marşului din motive de securitate, în cadrul unei conferinţe de presă de sâmbătă, potrivit RTL Belgia.

„Poliţiştii noştri sunt mobilizaţi în cadrul anchetelor, care sunt prioritatea absolută. Ne dorim ca manifestaţiile să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”, au declarat oficialii belgieni.

Un marş fusese anunţat anterior, în cursul zilei de sâmbătă, care ar urma să aibă loc de la ora locală 14.00 în Bruxelles duminica aceasta, pentru ca belgienii să-şi exprime solidaritatea faţă de victimele atentatelor de marţi şi pentru a condamna violenţele islamiştilor.

„În această săptămână, noi, cetăţenii belgieni, am fost atacaţi în lumea noastră, ne-au fost atacate drepturile, libertatea, rutina. Primul reflex este să te gândeşti la tine, dar, la o a doua privire, frica trebuie să facă loc speranţei şi apărării valorilor noastre”, au afirmat iniţial organizatorii marşului de duminică.

De joi, belgienii au organizat zilnic astfel de reuniuni pentru a aduce omagii victimelor atentatelor teroriste din această săptămână.

Cel puţin 31 de persoane au murit şi circa 300 au fost rănite, după ce doi atacatori kamikaze s-au detonat pe aeroportul Zaventem din Bruxelles şi un altul la staţia de metrou Maelbeek marţi dimineaţă.

Atentatele au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, la scurt timp după atentate, printr-o postare online, iar vineri le-au revendicat prin două înregistrări video.