Majoritatea germanilor nu se tem de terorism // SONDAJ

Majoritatea germanilor nu se tem de terorism // SONDAJ
Sursa: www.agerpres.ro Foto: REUTERS 27.03.2016 18:08
Majoritatea germanilor nu se tem de terorism, în pofida recentelor atacuri din statul vecin Belgia, însă mai mult de jumătate dintre ei se aşteaptă la un atac, de orice tip, pe teritoriul ţării lor în acest an, relevă un sondaj făcut public.

Conform ediţiei de duminică a cotidianului Bild, 56% dintre cei chestionaţi în cadrul sondajului de opinie au spus că, personal, nu se tem de terorism, în timp ce 42% au afirmat contrariul. Ancheta a fost realizată pe un eşantion de peste 500 de persoane.

Citat în acelaşi articol din Bild, ministrul german de interne Thomas de Maiziere a declarat că nu există informaţii că ar fi plănuite atacuri în Germania.

El a caracterizat situaţia de după sporirea riscului de terorism ca fiind „tensionată”, dar a adăugat că în prezent nu există motive de a anula evenimente publice sau de a lua măsuri de precauţie similare.

Thomas de Maiziere şi-a reiterat totuşi apelul pentru un mai bun schimb de informaţii între agenţiile europene de securitate. „În vremuri cu pericole grave, trebuie să fie clar că protecţia datelor nu este mai importantă decât protecţia cetăţenilor", a spus el.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP