Dacă mai era nevoie de un exemplu de eşec al serviciilor europene de informaţii în ceea ce priveşte împărtăşirea de informaţii şi acţiunea împotriva unor suspecţi terorişti, identificarea autorilor atacurilor de marţi de la Bruxelles cu siguranţă îl oferă, comentează publicaţia americană.

Perspectiva nu este promiţătoare. Miercuri, s-au reiterat apelurile pentru o agenţie de informaţii paneuropeană care ar împărtăşi mai eficient informaţiile din diverse ţări. Membrii Parlamentului European s-au grăbit să se plângă, din nou, de lipsa de coordonare. Piedicile sunt cât se poate de rudimentare – mândria naţională şi protecţia birocratică – iar experţii arată, în plus, că şi în cadrul aceleiaşi ţări, agenţiile de informaţii au probleme în a coopera. Franţa, de pildă, are 33 de servicii de informaţii.

Există o reticenţă naturală în a păstra informaţiile cât mai secrete. Informaţia e putere. În spionaj, ai numai duşmani, nu şi prieteni – sunt idei preconcepute, deseori însuşite de cei care conduc astfel de servicii.
Cu toate acestea, cooperarea transfrontalieră ar fi putut împiedica, poate, atacurile de marţi. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a spus miercuri că atât autorităţile olandeze, cât şi cele belgiene fuseseră informate de expulzarea lui Ibrahim el-Bakraoui, din moment ce era cetăţean belgian. Ce au făcut serviciile de informaţii din cele două ţări cu această informaţie? Şi oare şi-au împărtăşit-o reciproc sau cu ţările vecine? Nu prea e clar, remarcă The New York Times.

Cu siguranţă, absenţa unei întrajutorări intraeuropene a făcut rău nu numai în cazul Bruxelles-ului, dar şi în împiedicarea masacrelor de la Paris din noiembrie. Şi complotiştii de la Paris s-au strecurat cu uşurinţă în şi în afara Europei, apoi şi-au făcut planurile în Belgia şi le-au pus în aplicare în Franţa. După care au trecut graniţa înapoi, profitând de regimul deschis al circulaţiei, care defineşte Uniunea Europeană.

„Ne bazăm pe ce ne dau alte ţări. Suntem dependenţi de ceea ce ni se dă. Şi nu cred că belgienii ne-au dat informaţii precise”, a declarat un fost oficial francez din serviciile de informaţii. Un altul spune că marea lecţie care trebuie învăţată este de a restabili graniţele şi de a avea o mai bună cooperare. Dar dacă vecini care vorbesc o limbă comună, au o lungă graniţă comună şi duşmani comuni nu pot lucra împreună, atunci cine poate? se întreabă The New York Times.

Europa a avut un coordonator pentru contraterorism o bună parte din ultimii zece ani, dar această instituţie a fost calificată într-un recent raport parlamentar francez ca fiind „slabă” şi lipsită de vreo capacitate operaţională.
În absenţa unei agenţii antiteroriste centralizate, este la latitudinea fiecărui stat membru să coopereze cu celelalte. Dacă se întâmplă, o fac numai întâmplător, notează NYT.

Baze de date ineficiente şi neactualizate

Sunt o mulţime de baze de date pe care le are Europa, dar informaţiile pe care le conţin sunt fie incomplete, fie inaccesibile, se plâng numeroşi oficiali. Una dintre aceste baze de date fundamentale, care conţine cazierele şi datele de monitorizare ale unor suspecţi, este Sistemul de Informaţii Schengen (SIS). Numai că sistemul este slab întreţinut de majoritatea statelor membre. Raportul parlamentar francez menţionat anterior nota că numai agenţia de informaţii interne a Franţei actualizează cu regularitate această bază de date, în timp ce alte state europene oferă selectiv informaţii.

Mai mult, potrivit unui expert francez, după zece ani de dispute europene, nu s-a reuşit nici măcar crearea unui instrument de bază, baza de date cu numele pasagerilor curselor aeriene. În plus, reglementările interzic folosirea sistemului SIS pentru verificări individuale pe loc la graniţele Schengen.

Thomas Renard, expert în terorism la Egmont Institute, subliniază că există o lipsă de încredere între servicii şi atunci se apelează la formularea „încă se lucrează la anchetă”.
Şi nu numai baza de date a Schengen este cu lacune. Se ştie că circa 5.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene au călătorit în Irak şi Siria pentru a se alătura Statului Islamic sau altor grupări. Cu toate acestea, baza de date a Europol conţine numai 2.786 de nume ale unor jihadişti străini verificaţi.

Cea mai mare problemă constă în nivelul diferit de profesionalism din rândul serviciilor de securitate europene, reliefează Guido Steinberg, expert german în probleme de securitate. „Avem multe state bine echipate, cum ar fi Franţa şi Marea Britanie, unele mai slab echipate, cum ar fi Germania, şi altele care sunt complet depăşite, cum e Belgia”, a completat expertul.

O altă bază de date europene, care conţine 90.000 de amprente, nu are posibilitate de căutare, dezvăluie coordonatorul antiterorism. „Fie ne organizăm, fie vom fi terminaţi”, avertizează, în concluzie, un fost şef al spionajului francez.