„În cadrul acestei operaţiuni de eliberare a Ninive şi a sectoarelor afiliate”, forţele armate şi Unităţile de mobilizare populară (coaliţia de miliţii în majoritate şiite) „au început prima fază a operaţiunilor de recucerire”, a afirmat într-un comunicat comandamentul de operaţiuni comune. Acest comandament supervizează, în colaborare cu Statele Unite, lupta antijihadistă.

Potrivit comunicatului, mai multe localităţi au fost deja „eliberate”, iar forţele armate continuă să avanseze pe teren.

La rândul său, Araz Mirkhan, un responsabil al forţelor kurde Peshmerga, a indicat că „forţele irakiene din Makhmour au început să avanseze spre al-Qayyar la sud de oraşul Mosul”, adăugând că au fost eliberate patru-cinci localităţi.

Mosul este primul mare oraş din nordul Irakului care a căzut în mâinile jihadiştilor în vara anului 2014, în cadrul unei vaste ofensive lansate de aceştia.

Autorităţile au anunţat de mai multe ori iminenţa unei operaţiuni pentru recucerirea Mosulului, populat de o majoritate sunnită, dar lansarea acesteia a fost până acum amânată.

Forţele irakiene au obţinut numeroase succese în ultimele luni împotriva Statului Islamic, preluând controlul asupra unor oraşe precum Tikrit şi Ramadi cu sprijinul raidurilor aeriene ale coaliţiei internaţionale.