„Am verificat cu colegii noştri belgieni, germani şi turci şi în toate cazurile nu a fost înregistrat în sistemele noastre”, a declarat Van der Steur, în cadrul unei conferinţe de presă, la 24 de ore după ce Turcia a anunţat că Ibrahim El Bakraoui este un suspect cunoscut pe care Turcia l-a expulzat în două rânduri. Van der Steur a afirmat de asemenea că El Bakraoui a fost trimis din Turcia în Olanda numai o dată, contrazicând declaraţiile guvernului turc.

Atacurile teroriste comise marţi la aeroportul şi metroul din Bruxelles s-au soldat cu cel puţin 31 de morţi şi 270 de răniţi.