Presa străină scrie că Abdeslam a fost rănit într-un schimb de focuri cu poliţia belgiană. Forţele de ordine l-au găsit pe acesta într-un apartament din Molenbeek, regiune vizată de percheziţii după atentatele teroriste din Paris. Anterior, procurorii au anunţat că amprentele lui Salah Abdeslam au fost descoperite în apartamentul vizat de raidul antitero efectuat zilele trecute de autorităţile belgiene într-un imobil din Bruxelles.

În operaţiunea specială un suspect a fost ucis, iar patru poliţişti au fost răniţi. Alţi doi bănuiţi au reuşit să fugă şi sunt daţi în căutare. 130 de oameni au fost ucişi în atacurile teroriste din luna noiembrie de la Paris.