Compania le-a cerut angajaţilor săi să fie vigilenţi şi îşi va majora numărul de patrule poliţiste şi canine în unele gări, în strânsă colaborare cu autorităţile poliţieneşti, a declarat purtătoarea de cuvânt al Via Rail, Marie-Anna Murat.

Via Rail exploatează 12.500 de kilometri de linii feroviare şi 143 de gări în Canada, cu circa 3,8 milioane de pasageri transportaţi în 2014.

De ceva timp, se pare că transportatorii de pasageri sunt, la nivel mondial, obiectul unor ameninţări nefondate la adresa instalaţiilor lor, a subliniat purtătoarea de cuvânt a companiei canadiene. Dacă această ameninţare este considerată nefondată de întreprindere, întărirea măsurilor de securitate a fost decisă totuşi, 'din motive de precauţie', a precizat Murat.

Un complot ce viza deraierea unui tren de călători între Toronto şi New York a fost dejucat în aprilie 2013 de către autorităţile canadiene. Doi bărbaţi au fost condamnaţi anul trecut pentru că pregăteau acest atac în numele Al-Qaida.

În august anul trecut, mai mulţi turişti au împiedicat un bărbat înarmat să comită un atac la bordul unui tren pe ruta Amsterdam-Paris şi de atunci au fost instalate porţi de securitate pentru acces spre trenurile companiei Thalys.